Pandorum, groaza capata dimensiuni cosmice
500 de ani in viitor, ei sunt captivi intr-o nava spatiala pierduta in cel mai indepartat colt al galaxiei si sunt o prada usoara...
O lovitură îndrăzneaţă
Charles, Roger si George sunt trei paznici de muzeu trecuti de prima tinerete, ale caror lungi plimbari printre valoroasele exponate...
Despre iPhone 5 se aude că va fi lansat undeva în cursul acestui an, un anunţ oficial fiind aşteptat în iunie, la conferinţa internaţională a dezvoltatorilor Apple.
Gândul prezintă în această săptămână câţiva români puţin cunoscuţi în ţară, dar care ocupă posturi-cheie în cadrul Comisiei Europene. Au plecat din România pentru a creşte profesional în străinătate, iar acum au puterea de a influenţa mersul Uniunii Europene şi de a crea politici care ne afectează pe toţi. Oficial, aceşti funcţionari din vârful Comisiei Europene nu reprezintă ţara. Cu toate acestea, fiecare dintre ei ne-a mărturisit că simte că face un bine României. La fel cum fiecare s-a arătat nostalgic după soarele din ţară.
Câteva imagini în care Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt îmbrăcaţi în mireasă şi mire şi pozează pentru fotografi ar putea alarma fanii din întreaga lume, pe motiv că ar fi putut rata căsătoria celor doi.
O iluzie realizată de un profesor de psihologie din Marea Britanie s-a clasat pe primul loc în ediţia din 2012 a concursului „Best Illusion of the Year”. Trucul...
Citeşte tot ...
Despre iPhone 5 se aude că va fi lansat undeva în cursul acestui an, un anunţ oficial fiind aşteptat în iunie, la conferinţa internaţională a dezvoltatorilor Apple.
Noul Fiat Palio, modelul care ar putea fi rivalul direct al modelului autohton, Dacia Sandero, îşi face apariţia într-un clip publicitar extrem de amuzant.
Samsung Galaxy S III a fost vedeta serii în Bucureşti, la Radisson Blu Hotel. Evenimentul nu a impresionat cu vreun spectacol deosebit, oficialii din România rezumându-se la a prezenta ceea ce ştiam, într-o formă brută şi fără vorbe de prisos.
Vă mai amintiţi apariţia fostei PussycatDoll, Melody Thornton, la evenimentul ELLE Women In Music 2012? Ei bine, pe lângă Micaela, Melody s-a prezentat decent!
Ne mai despart câteva ore de cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes şi, pe lângă filmele care vor avea premiera pe Croazetă, ţinutele vedetelor sunt şi ele printre cele mai aşteptate.
Un american şi-a implantat patru magneţi în braţ, pentru a se transforma într-un suport uman de iPod Nano, pentru a-l purta la mână fără a mai avea nevoie de curea.
Ne mai despart câteva ore de cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes şi, pe lângă filmele care vor avea premiera pe Croazetă, ţinutele vedetelor sunt şi ele printre cele mai aşteptate.
Deşi îndepărtată din funcţie, fosta decană de la Facultatea de Textile Pielărie, Daniela Ionescu, îşi tratează colegii ca pe vremea când era şefă.
Bihorel a aflat că, folosindu-se de pilele pe care soţul ei, Constantin Ionescu, liderul de sindicat al universitarilor orădeni, le are la Bucureşti, madam Ionescu le “bagă tălpi” din nou unor colegi pe care e chitită.
După ce respectivele cadre didactice au parcurs toate etapele necesare obţinerii unui post de conferenţiar, pe utima sută de metri ea le-a făcut plângere la Ministerul Educaţiei, pe motiv că nu ar avea dosarele în regulă, dar şi pentru că… nu şi-ar fi predat cărţile la bibliotecă.
Sesizările nu s-au confirmat. Dar e destul că Ministerul a “îngheţat” susţinerea examenului până nu se ştie când. Deşteaptă “ţesătură”, nu-i aşa?
Asta este Romania , daca nu au eliminat-o din sistem cand au prins-o cu plagiatura acum face legea . Si are treaba cu toti , facultatea zici ca este afacerea lor a Ionestilor si nu mai zic de cum se poarta cu cadrele !
anonim, [ 21.06.2010 - 19:13 ]
de obicei gaina care cotcodaceste aia si oua, tov.Daniela profesoara cu probleme tot ia reclama, domni de la decanatul facultati din oradea nu se sesizeaza, din cauza unei handicapate sa se desfinteze o facultate
Guster, [ 26.01.2010 - 05:55 ]
)) ce tesaturi si pielarie visati voi fratilor? asa se numeste institutia dar acolo demult nu mai exista asa ceva, in aceeasi cladire se tin cursuri la constructii, cadastru si arhitectura....vorbiti fara voi...cica sa se desfiinteze")) cum sa nu, haideti sa desfiintam tot ce e corupt sa traim intr-un desert dat draqu
univ, [ 02.07.2009 - 11:19 ]
Facultatea de textile si pielarie e un parazit care ar trebui desfiintat. Nu inteleg de ce mai vor aia promovare cand studentii lor platitori se reduc de la un an la altul... iar veniturile lor sunt mult mai mici ca si cheltuielile. Iar pielarie si cusaturi se vor mai face la noi in Oradea la sfantu asteapta...
Vreme rece de 1 Mai. Vezi prognoza meteo
Dupa o sarbatoare a Invierii cu o vreme superba, prognoza arata ca ne asteapta un sfarsit de saptamana ceva mai rece, cu temperaturi...
“Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” este nu numai un nume de carte, ci poate cel mai pertinent adevăr spus cu umor despre aceste două fiinte atât de diferite şi totuşi atât de asemănătoare, atât de complicate şi totuşi atât de simple… De neînţeles pentru femeie, bărbatul este câteodată la fel de uimit de ciudăţenia unor obiceiuri feminine, cum ar fi:
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...
Victor, [ 04.01.2012 - 16:57 ]
anonim, [ 21.06.2010 - 19:13 ]
Guster, [ 26.01.2010 - 05:55 ]
univ, [ 02.07.2009 - 11:19 ]