De şase ani cântă la violoncel, de cinci studiază
pianul, iar de doi face şi canto popular. Polivalentă în muzică,
s-ar zice că Mihaela Popa nu mai vrea nimic care să nu ţină de
acest domeniu. Dar totuşi, ea visează la o altă carieră: cea de
regizor.
Deşi rămâne pasiunea ei "number one", adolescenta crede că nu va
putea trăi din cântat, aşa că vrea să studieze regia şi îndrăzneşte
să viseze că într-o zi va regiza un spectacol muzical!
La nimereală
Mihaela, sau Mihu, cum îi spun prietenii, a început şcoala
primară la ea în cartier, iar în clasa a III-a s-a transferat la
Liceul de Artă. Îşi dorea să studieze canto, însă cum nu erau clase
pentru elevi aşa mici, a intrat unde mai era loc. "M-au trimis la
clasa de violoncel, nici nu ştiam ce-i ăla, iar când l-am văzut,
m-am speriat de cât era de mare", povesteşte amuzată fata,
recunoscând că acum n-ar mai lăsa acest instrument pentru nimic în
lume.
De altfel, când a intrat în clasa a IX-a, la acelaşi liceu,
putea să-şi schimbe specializarea şi să meargă spre canto, vechea
ei dragoste, dar a refuzat. "Când mă simt tristă sau dezamăgită,
violoncelul e singurul care mă poate linişti", argumentează ea.
Febleţea mamei
Chiar dacă pregătirea cu violoncelul nu se termină odată cu
orele de la şcoală, tânăra exersând cel puţin două ore pe zi după
cursuri, şi-a făcut timp, totuşi, şi pentru alte studii. Moştenind
de la mama sa o voce puternică, dar caldă, Mihu a decis să şi-o
valorifice, aşa că, extra-şcolar, de doi ani, ia ore de canto.
Cel mai mult îi place să cânte muzică populară, cea care i-a
adus nu doar notorietate, ci şi un loc în Ansamblul Nuntaşii
Bihorului. Nu puţine au fost pentru Mihaela festivalurile sau
competiţiile unde a eclipsat pe toată lumea şi s-a întors acasă
învingătoare! La un concurs de la Lipova, de pildă, în urmă cu
aproape doi ani, a fost cea mai tânără cântăreaţă şi a şi ocupat
primul loc pe podium. "La acelaşi festival a participat, mai
demult, mama. Ea a luat menţiune şi amândouă ne-am dorit mult ca eu
să câştig", povesteşte tânăra artistă.
Acţiune!
Din clasa a V-a, Mihaela studiază şi pianul, ca instrument
obligatoriu. Se descurcă cu el, îi place, dar recunoaşte că nu va
face performanţă, căci dragostea faţă de violoncel e mult mai mare.
Cu acesta are, de altfel, planuri serioase. Anul acesta a refuzat
să meargă la olimpiada naţională, pentru că nu se simţea suficient
de pregătită şi nu accepta să nu câştige. "Mă pregătesc din greu
pentru anul următor. Sigur mă duc!", este ea hotărâtă.
Cu toate astea, adolescenta spune că, după ce va termina liceul,
nu-şi va continua studiile în muzică. Crede că nu e o meserie care
rentează, cel puţin nu la noi în ţară, aşa că s-a hotărât să se
îndrepte spre regie artistică. "Mi-ar plăcea să ajung regizor de
platou într-o televiziune". Mai fericită ar fi, însă, dacă ar reuşi
să îmbine cele două mari pasiuni, muzica şi regia, şi să creeze un
spectacol muzical, o operă sau un film. Şi atunci poate va mai lua
şi violoncelul în braţe, să nu uite de unde a pornit...
POLIVALENTA
Mihaela Popa
vârstă: 16 ani
ochii: căprui
zodie: Vărsător
înălţime: 1,68 m
măsuri: 83-62-92
greutate: 50 kg
hobby: muzica, dansul
Fotografiile au fost făcute de
Din cauza numeroaselor mesaje care incalca orice limita a bunului simt,
redactia BIHOREANUL a luat decizia suspendarii forumurilor la rubrica
Frumoasele Bihorului.